Istoria zonei Hunedoara
Arealul ocupat de actualul municipiu Hunedoara este reprezentat de descoperiri arheologice care ocupă toate perioadele istorice, ideea de cercetare a împrejurimilor castelului fiind mobilul tuturor echipelor de cercetători care s-au ocupat de realităţile arheologico-istorice ale zonei.
1. Perioada paleolitică este reprezentată de descoperiri recente în punctele Grădina Castelului, Creasta din faţa turnului Neboisa, Buituri, Valea Seacă, iar în apropiere la Nandru-Peştera Curată şi Peştera Spurcată. Materialele descoperite completează tabloul arheologic al acestei perioade, în contextul cunoaşerii mai multor tipuri de habitat (în aer liber şi/sau în peşteră).
2. Perioadele neolitică şi eneolitică au fost atent studiate, graţie cercetărilor de la Hunedoara-Grădina Castelului, Cimitirul Reformat, Zlaşti-Gruniul lui Moş, Nandru-La Dos, Cerişor-Peştera Cauce şi Peştera nr. 1 (Peştera Mare). Aceste perioade se remarcă print-o bogăţie deosebită în planul culturii materiale, suport pentru aprofundarea unor relaţii de natură cronologică, în condiţiile plasării zonei Hunedoarei la interferenţa unor mari arii culturale.
3. O dată cu debutul procesului de indoeuropenizare, comunităţile epocii bronzului din zona Hunedoarei, ocupă areale extinse, dezvoltând aşezări deschise, nefortificate, pe tarase de râuri sau afluenţi ai acestora sau locuind temporar peşteri sau abri-uri (Hunedoara-Grădina Castelului, Cimitirul Reformat, Cerişor-Peştera Cauce şi Peştera nr. 1 (Peştera Mare). Metalurgia bronzului cuunoaşte o dezvoltare fără precedent către finalul epocii bronzului, culminând cu prima etapă a următoarei etape istorice, perioada hallstattiană.
4. Zona Hunedoarei se remarcă prin descoperiri de excepţie privind Hallstatt-ul mijlociu (cultura Basarabi)(locuri de cult, locuinţe, gropi), în arealul din imediata apropiere a castelului (Grădina Castelului, Cimitirul Reformat, Dealul Sânpetru). Acest moment cronologic este considerat unul de uniformizare culturală pe spaţii largi, fenomen care precede perioada dacică timpurie.
5. Epoca dacică cunoaşte contexte arheologice deosebit de relevante pentru perioada cuprinsă între secolele II î. Chr.-I p. Chr., rezultate în urma cercetărilor sistematice la Hunedoara-punctele Grădina Castelului, Platou, Cimitirul Reformat. La acestea se adaugă descoperirea întâmplătoare a unor tezaure monetare (denumite Hunedoara A şi Hunedoara B, ultimul conţinând monede databile până în secolul IV p. Chr.), precum şi a celui mai mare tezaur de podoabe şi monede cunoscut în Dacia preromană la Cerbăl, datat în sec. II î. Chr.-I p. Chr.
6. Perioada romană este bogat reprezentată în zona noastră, datorită rezervelor de minereu de fier, exploatate la Ghelari şi Teliuc, percum şi a depozitelor de marmură de la Alun. Aceste descoperiri sunt completate de existanţa unor aşezări civile, necropole, posturi de pază (Hunedoara-punctele Triaj, Dealul Sânpetru, Cimitirul Reformat).
7. De începutul Evului Mediu se leagă existenţa unei fortificaţii de pământ, în imediata apropiere a castelului, pe Dealul Sânpetru. Această cetate, de formă ovală, plasată la confluenţa râului Cerna cu pârâul Zlaşti închide accesul către zonele bogate în fier ale Munţilor Poiana Ruscă, fiind probabil construită în legătură cu centrul de comitat Hunedoara. În general, se admite că limita superioară de funcţionare a cetăţii este contemporană cu a doua jumătate a secolului XIII. Cercetări arheologice mai vechi au descoperit o necropolă în apropierea cetăţii, în punctul Dealul Comorii (Kincses-hegy), datată în secolul XI, iar urme ale unei aşezări civile au fost de curând identificate la Hunedoara-punctul Grădina Castelului.
