Restaurarea castelului
Într-o primă etapă, lucrările de restaurare au fost încredinţate arhitectului Schulcz Francisc care, deşi a avut la dispoziţie desenele şi studiile făcute de către Lajos Arányi, a procedat după canoanele specifice ale secolului al XIX-lea, în temeiul cărora orice monument trebuia să fie restaurat într-un stil unitar. Schulcz a abordat restaurarea arhitecturii gotice din Sala Cavalerilor (a dărâmat mai întâi toate componentele din interior, a decapat tencuielile distrugând inclusiv martorii de pictură), a restaurat sculpturile vechi, le-a păstrat, le-a remontat acolo unde a fost posibil, a copiat după original multe dintre elementele sculpturale. Tot lui se datorează restaurarea balcoanelor de la nivelul primului etaj al Turnului Vestic, ferestrele de la parterul Loggiei Palatului Matei (în prezent desfiinţate în urma lucrărilor de restaurare din perioada anilor 1956-1968) precum şi balconul pătrat al Camerei de Aur.
După moartea lui F. Schulcz lucrările de restaurare au fost continuate de către Imre Steindl care, iniţial a urmat orientarea predecesorului său, dar ulterior a modificat programul de restaurare bazându-se pe ipoteza greşită, că Hunedoara trebuia să devină Cetate Regală (reşedinţă de vară pentru curtea imperială). Steindl a practicat supraînălţări la nivelul Palatului Nordic, a Turnului de Vest, a Palatului Sudic, concepând totodată forma actuală a acoperişurilor, acoperişuri impunătoare, prin aceasta urmărindu-se a se conferi un plus de măreţie întregului ansamblu. Steindl a modificat crenelurile bastioanelor descoperite din zona de nord, a demontat toate ancadramentele ferestrelor pe care le-a uniformizat fără a ţine seamă de cele existente, urmărind în acest fel redecorarea întregului ansamblu cu componente artistice sculptate în stil neogotic (menţionăm că redecorarea s-a limitat doar la faţada interioară a Palatului Bethlen).
În anul 1874 Steindl a demisionat deoarece bugetul aprobat pentru monumentul de la Hunedoara era necorespunzător planurilor sale. Astfel, Camera Deputaţilor din Budapesta, în baza devizelor întocmite de arhitectul Wagner a încredinţat continuarea lucrărilor de restaurare fostului antreprenor de construcţii a lui F. Schulcz, Piaczek Iuliu care a încheiat în mod trist lucrările de restaurare la Hunedoara. Expresia se datorează faptului că acesta a aplicat tencuieli noi pe toate suprafeţele din interior sau din exterior, a desfiinţat toate decorurile sculpturale vechi, majoritatea acestora fiind aruncate sau transformate în materiale de zidărie (acum sunt recuperate în bună parte deoarece în 1907 s-a considerat că înlăturarea lor nu a fost justificată, multe dintre ele prezentându-se şi acum într-o stare bună de conservare, putând fi folosite pentru a se reconstitui decorul). Tot în această perioadă s-a intervenit şi la Galeria Gotică aferentă Sălii Dietei care a fost dărâmată şi reconstruită într-o modalitate neadecvată.
În 1876 s-a considerat că lucrările efectuate până atunci şi-au greşit scopul, ele fiind încredinţate arhitectului Khuen Antal, nobil de origine, şi cu apetit extraordinar pentru ceea ce însemna la vremea aceea ideeea de restaurare a monumentelor istorice. El a finalizat restaurarea arhitecturii gotice din Sala Cavalerilor, interiorul etajului superior al Turnului Buzduganelor, balcoanele Camerei de Aur şi cele ale Turnului Vestic.
În anul 1907 arhitect şef al castelului de la Hunedoara a fost numit Istvan Möler care a continuat restaurarea monumentului pe principii ştiinţifice practicând săpături arheologice şi studii de parament, intenţiile sale fiind acelea de a elimina denaturările predecesorilor săi. Printre realizările acestuia se numără şi restaurarea Galeriei Gotice de pe faţada Palatului de Vest, el inspirându-se în acest sens din schiţele şi desenele realizate de către L. Arányi precum şi restaurarea faţadei Palatului Matei (în Palatul Nordic).
O altă etapă importantă în continuarea lucrărilor de restaurare a început în anul 1956, cercetările şi proiectul fiind executate în cadrul atelierului de restaurare de la I.C.S.O.R. Această etapă de restaurare a fost întemeiată pe constatarea foarte importantă că monumentul de la Hunedoara a fost construit în mai multe etape, fiecăreia corespunzându-i un anumit curent artistic şi arhitectonic. Trăsăturile caracteristice ale monumentului de la Hunedoara constau în faptul că aici se reunesc într-un ansamblu unitar elementele arhitecturii gotice din toate cele trei faze ale sale, elemente arhitecturale renascentiste, baroce şi cele ale neogoticului din secolul al XIX-lea, concepţia de restaurare axându-se pe ideea de a nu aduce modificări în arhitectura castelului, urmărindu-se conservarea şi restaurarea elementelor specifice fiecărei etape de construcţie şi ţinând seama şi de starea de degradare a monumentului. Obiectivele urmărite în această etapă au fost: refacerea arhitecturii gotice din Capelă, Sala Dietei, Palatul Nordic şi parţial interiorul Palatului Bethlen.
Cercetările care au susţinut această ultimă etapă de restaurare au fost realizate între anii 1955-1957 de către istoricul Oliver Verescu şi de către colectivul de arhitecţi ai Direcţiei Monumentelor Istorice (arh. V. Bilciurescu, arh. Ştefan Balş, arh. Chefanaux).
Tot în cadrul acestui proiect au fost realizate intervenţii pe faţada Palatului Nordic fiind înlăturate închiderile din secolul al XIX-lea, de asemenea a fost revizuit acoperişul turnurilor de pe laturile de răsărit şi sud, a fost restaurat în interior şi exterior Turnul Capistrano, galeria gotică a Sălii Dietei, Turnul Vestic şi lucrări de consolidare, finisaje interioare şi exterioare, precum şi instalaţii electrice.
În anul 1997 monumentul de la Hunedoara a fost inclus în Planul Naţional de Restaurare, proiectul fiind realizat de către SC Remon Proiect SRL, coordonatorul acestuia fiind arh. Constanţa Carp. În cadrul proiectului au fost prevăzute lucrări de consolidare, revizuire şarpantă, dotări cu elemente de logistică la nivelul instalaţiilor electrice, a celor de încălzire necesare pentru crearea unui microclimat interior stabil, refacere finisaje interioare şi exterioare, curăţirea şi rostuirea paramentului precum şi restaurarea şi conservarea picturilor în frescă sau a componentelor artistice din piatră.
Oportunitatea demarării noului proiect a ţinut seama de faptul că, de la ultima restaurare, nu au mai fost executate nici un fel de reparaţii curente, în bună parte monumentul prezentându-se într-o stare deplorabilă.